SECȚIA INTERPRETARE INSTRUMENTALĂ – PIAN AUXILIAR



Ludmila VÂRLAN, profesor de pian, 

grad didactic doi, șef secție Pian auxiliar




Pianul auxiliar – veriga cea mai masivă în procesul educațional muzical al elevilor în școlile de muzică și  arte pentru copii”.




Marcel VINICENCO, profesor de pian 

și compoziție, grad didactic întâi,

șef secție Pian auxiliar



















Secția Interpretare instrumentală – pian auxiliar și-a început activitatea în Școala de Arte „Alexei Stârcea” începând cu anul 1966. Primul profesor și șef de secție a fost dna Nina Tincu, care profesează la această secție până în prezent.

Printre primii profesori la secție au fost: Maria Șalin, Piotr Culinschi, Elena Moiseev, Rima Grinburg. Mai târziu s-au alăturat Tatiana Savelieva, Svetlana Negruța, Irina Șaraeva, Olga Vasilenco, Angela Mertic, Irina Moncinic, Mariana Nunu, Tatiana Sobețchi.

În prezent la secția Interpretare instrumentală – pian auxiliar își desfășoară activitatea 12 cadre didactice, care au misiunea de a educa copiilor interesul și dragostea către acest instrument muzical – pianul, de a-i familiariza pe elevi cu creațiile din repertoriul pianistic, oferindu-le totodată și posibilitatea de a asimila și însuși mai rapid și mai profund atât subiectele la disciplinele muzical-teoretice, cât și particularitățile de expresie muzicală la instrumentele de bază (tușeuri, frazare, caracter, sensibilitate ș.a.). Șefi de secție sunt: Ludmila Vîrlan și Marcel Vinicenco.


Cadrele didactice ale secției Interpretare instrumentală - pian auxiliar

Actualmente, disciplina pian auxiliar este frecventată de elevii secțiilor interpretare instrumentală, artă coregrafică, artă dramatică.

Pe lângă faptul că secția Interpretare instrumentală – pian auxiliar își desfășoară activitatea academică conform planului de învățământ, susținând la fiecare sfârșit de semestru concerte academice și examene, elevii și profesorii se implică activ și în activități extrașcolare: concerte de secție, concerte de clasă, concerte mixte cu alte secții.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu