joi, 19 noiembrie 2015

CONCERT INEDIT CU GENERICUL 

”NOTE ANIVERSARE”…


 

     Toamnă aniversară pentru Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” (70 de ani de la fondare şi 115 ani de la naşterea compozitorului Ştefan Neaga). Nu există, probabil, muzician care să nu fi studiat, colaborat sau să nu fi avut în cariera sa vreo tangenţă cu această minunată instituţie de învăţământ artistic din Republica Moldova. Dragi prieteni, aveţi o frumoasă ocazie de a vă reîntâlni peste ani la Concertul aniversar care va avea loc la data de 20 noiembrie 2015, cu începere de la orele 18.00 în Sala Mare a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Vă aşteptăm cu drag. Intrare Liberă.

 

 

75 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ARTISTIC SUPERIOR
 ÎN REPUBLICA MOLDOVA





miercuri, 11 noiembrie 2015

GALA LAUREAŢILOR FESTIVALULUI-CONCURS AL PIANIŞTILOR „IN MEMORIAM TATIANA VOIŢEHOVSCAIA”




Pe 8 octombrie ora 19.00 în incinta Sălii cu Orgă a avut loc Gala laureaţilor Festivalului-concurs al pianiştilor „In memoriam TATIANA VOIŢEHOVSCAIA”.

În prima parte a concertului de gală au evoluat laureaţii, iar în partea a doua – duetele de piane.

Anatolie Lapicus, Maestru în Artă – Iurie Mahovici, Maestru în Artă, şi duetul Irina Hatipova – Alexandr Prigalo, alături de Orchestra de Cameră a Sălii cu Orgă, dirijor Vladimir Andrieş, Maestru în Artă, care au interpretat Dublu Concert în c-moll de J. S. Bach şi suita Carnavalul Animalelor de Camille Saint-Saens.

A moderat concertul studenta anului IV a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Slanina Ludmila .

Tatiana Voiţehovscaia a fost protagonista şcolii de pian din Basarabia. Fiind discipola profesorului S. Glazunov ea implimentează ideile metodice şi practice ale şcolii ruse.

Printre discipolii pianistei remarcăm următoarele personalităţi notorii ca: regretatul Vladimir Axionov, muzicolog, Om Emerit, savant, profesor universitar, doctor în studiul artelor; Victoria Melnic, Maestru în Artă, doctor în studiul artelor, profesor universitar interimar, Natalia Ostaşco ş. a.

La concurs au participat elevii Şcolilor de arte „Alexei Stârcea” şi „Valeriu Poleacov”, elevii Liceelor Republicane de Muzică Ciprian Porumbescu” şi Serghei Rahmaninov”, studenţii Colegiului de Muzică din mun. Bălţi şi, desigur, ai Academiei de Muzică Teatru şi Arte Plastice.

 
Cea mai mică concurentă a fost Sofia Boico, care are doar 5 ani şi este elevă la Şcoala de Arte Alexei Stârcea”, ei i s-a oferit diplomă pentru cel mai tânăr participant al concursului.



Diplome de participare li s-au oferit elevilor: Camparu Vlada, Ciorba Daniela, Chiseliţa Daria, Grinberg Taisia, Meleştean Ion, Ptaşnic Alexandru şi studenţilor: Efros Ruxanda, Pipa Tatiana, Suruceanu Mariana.

Diplome de gradul III şi titlul de Laureat au fost acordate elevilor: Sultan Ala, Culai Irina, Borodachii Irina, Lâmari Maria şi studentelor: Cazanţeva Tatiana şi Siminiuc Ludmila.

Diplome de gradul II şi titlul de Laureat li s-au oferit elevilor Ostrovscaia Ana şi Podolean Lucian.

In programul cerinţelor concursului a fost înclusă obligatoriu interpretarea unei creaţii a compozitorilor autohtoni.

Diplome pentru cea mai bună interpretare a lucrării din creaţia compozitorilor autohtoni, oferit de familia Axionov, li s-au decernat elevului Valcan Alexandru şi studentei Ciobanu Veronica.

Diplomă de gradul I, titlul de Laureat şi premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării din creaţia compozitorilor autohtoni, oferit de familia Axionov, i s-au acordat elevului Sorin Matei.




Diplomă de gradul II, titlul de Laureat şi premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării (piesei) din creaţia compozitorilor ruşi, oferit de Ana Stezeva, i s-au decernat studentei Melnic-Liubineţchi Ana.

Diplomă de gradul I, titlul de Laureat şi premiul special al juriului, oferit chiar de preşedintele acestuia Serghei Covalenco, i s-au acordat studentului Sinigur Ghenadie.

Diplomă de gradul I, titlul de Laureat şi premiul Speranţa, oferit de dna Nina Grosu, s-au acordat elevei Felicia Boico.





Diplomă de gradul I, titlul de Laureat şi premiul pentru cea mai inspirată evoluare, oferit de Victoria Melnic, i s-au acordat elevului Igor Voronin.

Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice a fost iniţiatorul Festivalului-Concurs ,,In memoriam Tatiana Voiţehovscaia”. Scopul acestui concurs a fost de a descoperi şi promova noi talente pianistice autohtone. 










Guţu Elena, an. III, muzicologie