SECȚIA ARTE PLASTICE

 


„Pictura este un amalgam de elemente care comunică o idee, un sentiment, o stare de spirit și asta trebuie făcută cu pasiune” 

Alvaro Castagnet

 

„Creativitatea există. Important este să o descoperim împreună. Vino alături de noi să descoperim tainele culorilor și desenului”.

Gabriela GUDIMA, șef secție Arte plastice, profesor de desen, pictură, compoziție, arta decorativă și istoria artelor plastice, grad didactic întâi



Secția Arte plastice a fost deschisă în anul 1979. În cadrul secției studiază copii talentați, care obțin cunoștințe trainice și pregătire profesională în domeniul artelor plastice. Studiile se desfășoară în limba română și rusă. În grupele de bază studiază copii de la vârsta de 10 ani care însușesc următoarele discipline obligatorii:

-desen;

-pictură;

-compoziție;

-arta decorativă;

-sculptură;

-istoria artelor plastice.

Copiii cu vârsta 5-9 ani sunt încadrați în grupe pregătitoare. Secția Arte plastice oferă elevilor o educație artistică de bază. Procesul de învățământ durează 4 ani, după absolvire elevului i se eliberează un certificat de absolvire.

        În prezent Secția Arte plastice întrunește o generație de cadre didactice bine pregătite, profesioniste, cu grade didactice în domeniu, cu dragoste și dedicație atât față de arta plastică cât și față de copii: Gabriela Gudima, Olga Roșca, Mihail Cebotaru, Serghei Sulin, Ion Ciobanu. Profesorii secției contribuie la dezvoltarea multilaterală a capacităților creative și artistice ale copiilor și formării personalităților lor. Scopul principal al personalului pedagogic este nivelul înalt de pregătire a elevilor și admiterea lor după absolvirea școlii de artă în instituțiile de învățământ superior. Printre profesorii care au activat se enumeră: Nina Tcacenco, Ana Rabota, Lucia Namașco, Elena Nicolaescu. Activitatea secției a fost condusă de: Lucia Namașco, Olga Roșca, în prezent Gabriela Gudima.



Cadrele didactice ale secției Arte plastice

        În incinta școlii sunt patru ateliere de desen, pictură, compoziție și artă decorativă și un atelier de sculptură. Aici copiii au posibilitatea de a crea și exersa în diverse tehnici de artă plastică și cu o gamă largă de materiale artistice. La lecțiile de pictură elevii lucrează cu acuarele, guașe, temperă și vopsele acrilice, vopsele de ulei, pe suport de hârtie, carton, pânză. La lecțiile de artă decorativă elevii nu sunt limitați în alegerea materialelor: materie primă din natură, materiale textile, ațe, fibre, stofă, piele, blană, decupaje din reviste, hârtie colorată. De asemenea elevii confecționează obiecte artistice volumetrice, precum sticle decorative, măști și obiecte confecționate în tehnica papier mache. În cadrul activităților de sculptură elevii au posibilitatea de a lucra cu lutul, de a modela compoziții tridimensionale, care după ce se usucă sunt pictate. Elevii școlii participă la expoziții internaționale și naționale și concursuri de arte plastice pentru copii, devin premianți și laureați în cadrul acestor concursuri. Pe parcursul existenței sale Secția este una dintre sursele de educație estetică pentru copii și adolescenți.








Profesorii Secției Arte plastice în cadrul orelor de specialitate, anii 2019

În cadrul Secției Arte plastice, pe parcursul anilor de activitate a Școlii de Arte, s-au format zeci de generații de absolvenți care s-au afirmat pe plan profesional în calitate de artiști plastici, arhitecți, designeri, profesori în instituțiile de profil artistico-plastic. Mulți și-au continuat studiile în cele mai prestigioase instituții din țară și de peste hotare: România, Franța, Rusia, Germania, Statele Unite, Israel, Olanda, Polonia, Suedia: Marina Jurminscaia, Tatiana Cristman, Anastasia Țușca, Andrei Teșanu, Cristina Cebanu, Lilia Galghina, Elena Poleacova, Tatiana Suvac, Stela Railean, Iulia Railean, Antonela Jacotă, Iulia Șașina, Radu Cicic, Natalia Onanco, Serghei Strecolovschi, Ludmila Pânzari, Arina Tihonova, Diana Grati, Anastasia Petrovscaia, Oleg Felicsov, Ana Blagovidova, Svetlana Zaicenco, Elena Șuntova, Avita Flit ș.a.




Vernisaj de artă decorativă consacrat sărbătorilor de primăvară, 28 februarie 2019







Lucrări de artă plastică, sculptură ale discipolilor secției Arte plastice


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu